Sâmbătă, 8 iunie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Cristeștii Ciceului, jud. Bistrița-Năsăud, prilej cu care a binecuvântat noua Capelă mortuară și Centrul Cultural Muzeistic din localitate.

De la ora 11:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit Capela Mortuară Ortodoxă din Cristeștii Ciceului. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Beclean, pr. Vicențiu Doru Zinveliu, preotul paroh Vaida Valerian, precum și alți preoți din localitățile învecinate.

Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat faptul că trebuie să ne preocupăm de felul în care trebuie să îi înmormântăm pe cei dragi, adormiți întru Domnul.

La final, pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ÎPS Părinte Andrei a acordat părintelui paroh Valerian Vaida – Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, primarul comunei Uriu, ing. Petru Șerban, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai mare distincție a Mitropoliei Clujului, iar viceprimarul comunei, Gheorghe Oprea, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.

Totodată, Părintele Mitropolit a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în viața și activitățile parohiei.

La rândul său, părintele paroh Valerian Vaida a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare.

Lucrările de amenajare ale capelei mortuare au debutat anul trecut și s-au realizat cu sprijinul Primăriei Uriu, precum și al credincioșilor.

Inaugurarea Centrului Cultural Muzeistic din Cristeștii Ciceului, comuna Uriu

Tot astăzi, Ierarhul a binecuvântat Centrul Cultural Muzeistic din localitate, aşezământ cultural menit să confere condiţiile necesare susţinerii activităţilor socio-culturale la nivelul comunei. Centrul are o sală de spectacole și un muzeu care găzduiește obiecte tradiționale românești.

Cu această ocazie, elevii Școlii Gimnaziale din Cristeștii Ciceului au susținut un program artistic. La final, toți copii au primit cărți de rugăciune din partea ÎPS Andrei.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale, alături de numeroși localnici. Printre cei prezenți s-a numărat secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Alexandru Pugna, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, subprefectul județului B-N, Ciprian Ceclan-Oprea și primarul comunei Uriu, Petru Șerban.

Mai multe fotografii AICI

Sâmbătă, 8 iunie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 8 iunie 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close