În prima zi de Paști, 28 aprilie 2019, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, mii de credincioși clujeni au participat la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, printre care slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a citit Pastorala la Învierea Domnului 2019, intitulată: „Veşnicia născută la sat s-a mutat şi la oraş”, titlu care pornește de la textul scripturistic „Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică” din Ioan 12, 50, precum și de la sintagma poetului Lucian Blaga, care, în poezia „Sufletul satului”, spune: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”.

În continuare, Ierarhul a arătat că:

 „Toți cei ce au avut experiența unei zile de paști la țară au simțit lucrul acesta chiar dacă nu suntem în stare să o exprimăm prin cuvinte. Cei ce au avut darul condeiului au făcut lucrul acesta magistral. De exemplu, George Coșbuc, în poezia «La Paşti” reuşeşte să cuprindă în versuri toată această atmosferă mirifică: «Prin pomi e ciripit şi cânt, / Văzduhu-i plin de-un roşu soare, / Şi sălciile-n albă floare,  / E pace-n cer şi pe pământ. / Răsuflul cald al primăverii, / Adus-a zilele-nvierii. / Şi cât e de frumos în sat! Creştinii vin tăcuţi din vale / Şi doi de se-ntâlnesc în cale / Îşi zic: Hristos a înviat! / Şi râde-atâta sărbătoare / Din chipul lor cel ars de soare».

 

Ţăranul nostru a avut aşezarea lui spirituală, credinţa lui, blândeţea şi bunătatea inimii. «Ţăranii noştri, oricât de săraci ar fi fost, vieţuiau frumos, oricât de modest, un pridvor este cioplit cu har şi-i loc mereu până la unealta cea mai umilă de încrustare a unui semn al frumuseţii… Ţăranul român îmbrăcat, împodobit, fie în zi de lucru sau de sărbătoare este uşor, omenescul din el devine imperial stilizat, dobândeşte o uşurinţă care corespunde seninătăţii sale sufleteşti atât de specifică neamului nostru».

 

Satul în care ţăranii noştri şi-au dus viaţa pe bună dreptate este numit de domnul Preşedinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, «Esenţa spiritului românesc». În discursul de intrare în Academie, Liviu Rebreanu afirma că «Ţăranul nu pleacă nici de voie nici de nevoie. El  n-are unde să-şi mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ca un arbore smuls din rădăcini. De aceea, ţăranul e pretutindeni păstrătorul efectiv al teritoriului naţional».”

În scrisoarea pastorală, Mitropolitul Clujului a vorbit și despre modul în care, în anii din urmă, orașele au devenit centre ale preocupărilor spirituale și semnalează că locuitorii acestora, proveniți tot de la țară, „aduc cu ei spiritualitatea creştină, care are în centrul ei Sfânta sărbătoare a Paştilor.”

Astfel, Ierarhul conclude: „Aşa stând lucrurile, ne dăm seama că oraşele trebuie să ia în mână steagul credinţei şi să-l ducă înainte. Dacă aşa se va întâmpla, valul vremelniciei nu ne va înghiţi, ci vom fi vrednici de înaintaşii noştri care ne-au lăsat nouă o viaţă spirituală vrednică de admirat.”

Asemenea altor ocazii, ÎPS Părinte Andrei își exprimă dorința de a-i revedea la casele lor pe creștinii din satele românești plecați la muncă pe toate meridianele pământului.

„Secerătorii sunt puțini”, remarcă Mitropolitul Andrei citând poezia „Pământ transfigurat”, scrisă de Ioan Alexandru.

„Secerătorii sunt puţini pentru că, din motive obiective, au plecat la muncă pe toate meridianele globului. Dar noi sperăm că li se vor crea locuri de muncă şi măcar parte din ei vor reveni. Oricum nădăjduim că şi acolo unde lucrează duc cu ei frumuseţea sărbătorilor de Paşti din România.”

Mesajul pastoral se încheie cu o urare inspirată din Canonul Învierii:

„Tuturor credincioşilor noştri, de la oraş şi de la sat, din ţară şi din străinătate, le dorim sărbători pascale cu multe bucurii şi încheiem cu ultima cântare din slujba de Paști: «Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a Înviat din morţi, cu moarte pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le»”.

 

Pastorala o puteți citi, integral, AICI 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La final, ÎPS Părinte Andrei a hirotesit întru arhidiacon pe doi dintre diaconii Catedralei Mitropolitane: diac. Cristian Deneș și diac. Alexandru-Adrian Salvan.

Totodată, conform tradiției, a binecuvântat coșurile cu bucate aduse de credincioși.

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale și județene, oameni de cultură, printre care președintele Academiei Române și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, acad. Ioan Aurel Pop, precum și numeroși credincioși, catedrala fiind arhiplină, o parte dintre aceștia au ascultat slujba din fața Catedralei.

 

Olimpicul internațional Victor Șera a fost premiat de Mitropolitul Clujului

Tot astăzi, la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Andrei l-a premiat și felicitat pe elevul Victor Șera, olimpic internațional. Premiul a constat în bani, precum și o diplomă de apreciere. De asemenea, i-a acordat o diplomă și profesorului care l-a coordonat, domnul prof. dr. Alexandru Cristian Dudău, de la Colegiul Național „Gheorghe Şincai” din Cluj.

Elev în clara a XII-a, la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, Victor Șera a obţinut premiul I în clasamentul internațional la olimpiada de limbă si literatură latină „Certamen Horatianum”.

Olimpiada Certamen Horatianum s-a desfășurat în perioada 14-17 aprilie 2019, la Venosa (Italia) și este considerată una dintre cele mai prestigioase competiții umaniste din învățământul preuniversitar european, recunoscută de UNESCO pentru promovarea excelenței în educație și a patrimoniului cultural universal, conform celor afirmate de elevul olimpic, Victor Șera.

În urma rezultatului obținut la ediția din anul 2019, România își consolidează poziția a treia în clasamentul internațional al distincțiilor acordate în istoria concursului.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Prima zi de Paști, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. ÎPS Andrei a premiat un elev olimpic internaționalÎn…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 28 aprilie 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close