În Sâmbăta Mare, 27 aprilie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a vizitat pe vârstnicii internați în două dintre Centrele sociale ale Arhiepiscopiei Clujului.
Cu acest prilej, Ierarhul le-a adresat un cuvânt duhovnicesc, i-a binecuvântat și le-a oferit ouă roșii și iconițe cu Învierea Domnului.
Prima oprire a fost la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului” din Turda, care oferă găzduire pe perioadă nedeterminată, asistenţă medicală şi îngrijire, asistenţă paliativă, consiliere psihologică, socializare şi petrecere a timpului liber unui număr de 120 de persoane vârstnice, aflate în dificultate.
Centrul de la Turda a fost înființat în anul 2004, iar pe lângă serviciile medicale şi socio-medicale, care constituie serviciile de bază, persoanele asistate în cadrul Centrului beneficiază de o gamă variată de activităţi culturale şi de socializare, excursii şi, nu în ultimul rând, consiliere spirituală. Zilnic, se oficiază în capela Centrului rugăciunea de dimineaţă şi de seară, iar în duminici şi sărbători Sfânta Liturghie, conform celor afirmate de directorul Centrului, părintele Vasile Știopei.
În continuare, Părintele Mitropolit Andrei s-a deplasat la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Varstnice „Sfântul Nicolae” din Mociu, care găzduieşte în prezent un număr de 25 de bătrâni, indiferent de apartenenţa religioasă şi etnică.
Centrul de la Mociu funcționează din anul 2001, este dotat cu 10 camere având două, trei şi chiar patru paturi. Pe lângă grupurile sanitare şi cabinetul medical, aici funcţionează şi ateliere de lucru, cum ar fi cel de croitorie, cluburi pentru diverse activităţi, bibliotecă şi foişor. Gospodăria anexă este una bine amenajată, iar grădina Centrului asigură o mare parte din necesarul de legume.
„În Sâmbăta Mare, Părintele Mitropolit a adus o rază de speranță beneficiarilor de la Centrul „Sfântul Nicolae” din Mociu. Adesea, oamenii folosesc cuvântul speranță având în minte convingerea că ceva o să fie bine, în centrele de bătrâni speranța înseamnă o aducere aminte că viețile celor de acolo au avut un rost și că ei mai sunt importanți.
Bunicii din Centru s-au simțit importanți azi pentru că Ierarhul locului a venit și, în ajun de mare Sărbătoare, s-a interesat de sănătatea și de problemele lor. Cineva spunea că orice speranță iubitoare are nevoie de două aspecte: darul spațiului și dăruirea sinelui, la Căminul din Mociu, Biserica Ortodoxă oferă celor 25 de beneficiari o asemenea speranță prin darul spațiului și prin dăruirea creștinilor ortodocși ce se îngrijesc ca totul în instituție să meargă bine. Mulțumin Înaltpreasfințitului pentru cuvintele de îmbărbătare și pentru darurile făcute.”, a mărturisit parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Mociu, părintele Grigore-Toma Someșan.
În fiecare an, în preajma marilor sărbători, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, însoțit de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, efectuează vizite la mai multe centre de îngrijire din Arhiepiscopia Clujului, exprimându-și astfel grija și compasiunea pentru cei aflați în situații dificile, precum și recunoștința pentru personalul care se ocupă de ei.
Arhiepiscopia Clujului are în derulare, în prezent, 50 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijii medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrare filantropică au beneficiat anul trecut peste 15.700 de persoane.
Mai multe fotografii AICI
În Sâmbăta Mare, 27 aprilie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 27 aprilie 2019
Text și foto: Darius Echim