Programul slujbelor de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, din ultimele zile ale Săptămânii Mari și în prima zi de Paști, după cum informează biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului:
Joia Mare, 25 aprilie 2019
- Dimineaţa, ora 7:30
– Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia;
– Sfințirea pâinii și a vinului pentru Paști;
– Rânduiala spălării picioarelor;
– Slujește și predică protos. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
- Seara, ora 18.00
– Denia celor 12 Evanghelii;
– Predică arhim. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Vinerea Mare, 26 aprilie 2019 – Zi aliturgică
- Dimineaţa, ora 7:00
– Ceasurile Împărătești;
– Slujba Vecerniei, în cadrul căreia va avea loc procesiunea scoaterii din Sfântul Altar a Sfântului Epitaf;
- Seara, ora 18:00
– Denia Prohodului Domnului și procesiunea de înconjurare a Catedralei cu Sfântul Epitaf;
– Slujeste și predică Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Sâmbăta Mare, 27 aprilie 2019
- ora 7:00 – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia;
- Începând cu ora 10:00, Paștile vor fi împărțite pe tot parcursul zilei Sâmbetei Mari, la intrarea în Muzeul Mitropoliei, de la demisolul Catedralei Mitropolitane;
- ora 23:30 – Slujba Canonului Sâmbetei celei Mari;
- ora 00:00 – Slujba Învierii – Canonul Învierii și procesiunea de înconjurare a Catedralei; Slujeste și predică Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Duminica Sfintei Învieri, 28 aprilie 2019
- Dimineața
– ora 8:30 – Utrenia Paștilor;
– ora 10:00 – Liturghia Arhierească săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului;
– Citirea Scrisorii Pastorale la Praznicul Învierii Domnului;
Pastorala poate fi citită, integral, AICI
- Seara, ora 18:00
– Vecernia sau Slujba cele de-a doua Învieri, cu citirea Sfintei Evanghelii în 12 limbi;
– Slujește și predică Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.