Miercuri, 17 aprilie 2019, s-au împlinit 25 de ani de când Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a fost hirotonit în treapta Arhieriei prin punerea mâinilor Înaltpreasfinţitului Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, care a slujit în fruntea unui sobor de 7 Arhierei.
Evenimentul aniversar a avut loc la Mănăstirea Rohia, prin slujirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte Sfinţite, la care a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia şi exarhul mănăstirilor, Arhim. Dr. Casian Filip, mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Dr. Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ, Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, diaconi.
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie au asistat Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, preoţii din Permanenţa Eparhială, ceilalţi protoierei, părinţi stareţi, maici stareţe, monahi şi monahii, primarul oraşului Târgu Lăpuş, domnul Mitru Leşe, Grupul ASCOR, preoţi, credincioşi.
Momentul aniversar a avut loc după Sfânta Liturghie, când au adus omagiile lor Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia şi exarhul mănăstirilor, Pr. Vasile Augustin din partea Permanenţei Eparhiale.
Cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei a fost intitulat „Un sfert de veac de rodnică şi jertfelnică slujire”.
„Se născuse în tradiţionalul sat Rozavlea, de pe Valea Izei, aducea cu el moştenirea acelor locuri binecuvântate, şi a intrat de tânăr în Mănăstirea Rohia, fiind ucenicul fidel al stareţului Serafim, pe care-l va urma la stăreţie şi discipolul Arhiepiscopului Justinian întru cele ale spiritualităţii. (…) Pe târâm pastoral şi edilitar, după ce, în 17 aprilie 1994 ajunge arhiereu vicar al Maramureşului şi Sătmarului, va desfăşura o misiune de excepţie. Va bate Eparhia în lung şi-n lat, slujind Liturghii şi sfinţind biserici, învățând şi făcându-se tuturor toate ca pe nici unii să nu-i piardă. Alături de Arhiepiscopul Justinian, transformă 100 de filii în parohii, înființează 30 de mănăstiri și schituri, înființează Liceul Teologic din Satu Mare, se implică în viața școlilor și, ce este foarte important, organizează la Baia Mare, în 2013 și 2014, Reuniunea Tinerilor Ortodocși, cu mare impact, care apoi au fost urmate de cele de la Cluj, București, Iași și Sibiu. Aceste întâlniri care adună tineri ortodocși din toată lumea și care au fost demarate la Baia Mare au o importanță maximă pentru această lume secularizată. Pe tărâm edilitar, pune piatra de temelie la 75 de noi biserici, dar, de o importanță covârșitoare, este faptul că ridică la Rohia, unde a fost stareț, o biserică superbă în stil moldovenesc, iar la Baia Mare catedrala impozantă în cel mai neaoș stil bizantin. Dacă e să amintim şi de implicarea în cultură a Preasfinţiei Sale, vom pomeni de editarea la Polirom a operei Părintelui Nicolae Steinhardt, în volume elegante, cele peste 40 de studii, multe articole, participări la simpozioane teologice şi întruniri internaţionale. Nu putem uita nici tipăriturile eparhiale şi, mai ales, revista oficială „Graiul Bisericii Noastre”, a spus Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
Preasfinţitul Iustin a hirotonit peste 400 de preoţi, a sfinţit 70 de biserici noi, a resfinţit altele 125 restaurate şi l-a ajutat, cât a trăit, pe Arhiepiscopul Justinian în toate activităţile lui, ştiind că în ultima parte a vieţii puterile-i mai slăbiseră”.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în cuvântul Preasfinției Sale a adus, în primul rând, mulţumiri lui Dumnezeu pentru că a ajuns această zi frumoasă, pe care a ţinut să o marcheze prin Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, apoi Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, colaboratorilor direcţi și tuturor celor care s-au gândit la Preasfinţia Sa în această zi.
Mai multe fotografii găsiți AICI
Autor: Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”