În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, organizate lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat joi, 4 aprilie 2019, de la ora 19.00, o seară de poezie și muzică dedicată poetei Magda Isanos (1916-1944), în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, a numeroși clujeni, tineri, teologi și oameni de cultură.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a rostit un cuvânt evocativ despre personalitatea poetei creștine Magda Isanos.

„Această femeie, sensibilă și tânără, avea o viață religioasă profundă, mai mult decât atât, era în stare să-și exteriorizeze prin cuvinte, prin harul poetic pe care i l-a dat Dumnezeu, crezul său interior. (…)

Era limpede pentru Magda Isanos, cum este limpede pentru orice credincios, că nu poate trăi oricum, ci la momentul trecerii în eternitate trebuie să se gândească cu seriozitate. (…) Una din poeziile sale e legată de ideea pe care ea a prins-o în versuri, și anume aceea că trebuie să ne trăim viața gândindu-ne la sfârșitul solemn, când vom trece în eternitate; și referitor la acest aspect are o poezie: «E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi, poate chiar mâine, pomii de pe-alee/ acolo unde-i vezi or să mai stee/ voioși, în vreme ce vom muri… Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate/ găsi atâta vreme pentru ură, când viața e de-abia o picătură/ între minutu-acesta care bate/ și celălalt – și-mi pare nențeles/ și trist că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori și nu zâmbim, noi, care-așa de repede murim.»”, a spus Părintele Mitropolit Andrei.

 

Poetul, prozatorul, eseistul şi traducătorul Horia Bădescu, invitatul serii, a vorbit pe tema „Magda Isanos – Drumul spre Eleusis”, așa cum și-a intitulat cartea apărută în anul 1975, în memoria tinerei poete.

„Poezia Magdei Isanos, nu este poezia unui spirit urban, ci a unui spirit care vine din mediul rural; de acolo de unde cerul este cer, de unde iarba este iarbă, acolo unde sufletul omului este aproape de el însuși.”, a mărturisit poetul Horia Bădescu.

 

În cadrul seratei au fost susținute și câteva momente muzicale, oferite de către soprana Viktória Cormoș, de la Studioul de Operă „Lya Hubic” din Cluj-Napoca, și de mezzosoprana Elizabeta Kadelnik, de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, acompaniate la pian de Alexandra Potopea de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

De asemenea, actrița Elena Ivanca, de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, a recitat poezii scrise de Magda Isanos.

Moderatorul evenimentului a fost părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

„Evenimentul și-a propus să readucă în atenția publicului imaginea tinerei poete, Magda Isanos, care a avut reale preocupări transcendentale, minunat redate în versuri, versuri de o mare temeritate care a învins fricile vieții”, conform părintelui consilier Bogdan Ivanov.

 

Magda Isanos – scurte date biografice

Născută la Iași, la 17 aprilie 1916, fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Coștiujeni, unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul l-a făcut la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași dreptul și filosofia; fiind licențiată în drept. A fost căsătorită cu scriitorul Eusebiu Camilar. Debutul său în lumea poeziei are loc în anul 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieși „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău. S-a stins din viață la vârsta de 28 de ani, la București, la 17 noiembrie 1944, fiind bolnavă, încă din fragedă copilărie, de poliomielită.

Biografia completă a poetei Magda Isanos poate fi consultată AICI

Mai multe fotografii găsiți AICI

În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, organizate lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 4 aprilie 2019

Text și foto: Darius Echim

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close