Mănăstirea Petru Rareș Vodă din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, Protopopiatul Beclean, și-a sărbătorit duminică, 21 octombrie 2018 hramul, Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni. Sărbătoarea, la care au luat parte numeroși credincioși a fost încununată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, exharhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, protopopul de Beclean, părintele Doru Zinveliu, părintele stareț Teofan Timiș, dar și preoți de la parohiile învecinate. De asemenea, au fost  prezenți duhovnici, stareți și starețe de la mănăstirile din zonă, autorități locale și județene. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în paraclisul așezământului monahal, iar după citirea pericopei evanghelice, părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Legea românească”. Pornind de la viața Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să-i ia modele de credință si mărturisire.

 

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot, diaconul Tudor Călin Lazăr, pe seama parohiei Bobâlna, Protopopiatul Dej.

La finalul slujbei, părintele stareț Teofan Timiș a mulțumit tuturor pentru prezența la hram și a anunțat că în primăvară vor începe lucrările la biserica mare a mănăstirii.

 

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu Corabia, situată la poalele Cetății Ciceului, județul Bistrița-Năsăud, a fost înfiinţată în 2014, la iniţiativa ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, precum și la dorinţa credincioşilor din zonă, susținuți de primarul Valentin Mureşan. Ridicată în cinstea domnitorului Petru Rareș, locașul de cult are ca hram pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni. Părintele Teofan Timiş, stareţul acestei mănăstiri, a reuşit într-o perioadă scurtă să ridice o casă monahală şi un mic paraclis şi să închege o comunitate eclezială în jurul mănăstirii.

Locaşul de cult se află în apropierea stâncii pe care se află ruinele Cetății Ciceului, care a aparținut domnitorului moldovean Petru Rareș. Acesta, alături de soția sa, Elena Doamna, au ridicat mai multe locaşuri de cult, între care Mănăstirea Probota (unde se află și mormântul său), Mănăstirea Râșca, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Baia, Biserica „Sfântul Dumitru din Hârlău” și Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava şi a refăcut Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Humor și Mănăstirea Caracalu de la Muntele Athos.

La Cetatea Ciceului, an de an, este organizat un festival închinat voievodului Petru Rareş. În ultimii 50 de ani, numeroși credincioşi se adună aici după praznicul Adormirii Maicii Domnului, în cadrul unei sărbători populare.

Text: Grigore Sâmboan, Radio Renașterea

Photo Credit: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close