Mănăstirea Sfinții Martiri Brâncoveni din localitatea Mărișel și-a serbat astăzi ocrotitorii, în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Noua mănăstire, ce-i are ca ocrotitori pe Sfinții Martiri Brâncoveni, se află la 5 kilometri de localitatea Mărișel, pe un platou înalt numit Dealu Fântânele, la o altitudine de 1340 de metri.
Potrivit stareței așezământului monahal, maica Casiana Lup, slujbele prilejuite de hramul mănăstirii au debutat în ajun cu Privegherea, iar astăzi, 16 august 2018, Sfânta Liturghie a fost oficiată de ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului înconjurat de un sobor de arhierei și preoți din care au făcut parte doi ierarhi din Patriarhia Antiohiei: Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama și Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, ÎPS Părinte Andrei al Clujului a vorbit despre spiritul de jertfă al Martirilor Brâncoveni, arătând cât de importantă este jertfa în raport cu mântuirea.
La finalul slujbei, PS Părinte Qais, Episcopul de Erzurum a adresat creștinilor români un cuvânt în care a amintit de legătura românilor cu poporul siriac, iar apoi a arătat care sunt greutățile creștinilor ortodocși pe care îi păstoresc ierarhii din Patriarhia Antiohiei, dar nu numai.
Așezământul monahal de la Mărișel, ocrotit de Sfinții Martiri Brâncoveni, se construiește la aproximativ 2 km de binecunoscuta Cruce a Iancului. Piatra de temelie a fost pusă de Părintele Mitropolit Andrei în urmă cu 3 ani, pe 19 august. Ridicarea mănăstirii a fost încredințată atunci părintelui ieromonah Paisie Plic, de la Mănăstirea Remetea, din județul Alba.