Mii de credincioși au participat la hramul Mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel (Rebra-Parva) din Țara Năsăudului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pe altarul de vară situat în curtea așezământului monahal. Alături în slujire i-au fost Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhim. Dumitru Cobzaru, Consilierul de Misiune și Protocol, Arhid. Claudiu Ioan Grama, Protopopul de Năsăud, Pr. Ioan Dâmbu, Starețul așezământului monahal, Protos. Chiril Zăgrean și alți stareți și preoți din eparhie.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit o omilie intitulată „Atitudine optimistă în fața marii treceri” prin care a evidențiat că fiecare dintre noi trebuie să aibă o atitudine pozitivă în fața morții asemeni celor doi corifei ai apostolilor: Petreu și Pavel, întrucât în lumea cealaltă, ne așteaptă Dumnezeu iar viața continuă.
Exemplul celor doi apostoli este contaminant pentru noi pentru toți, pentru că într-un fel su altul cu viața, cu cuvântul, cu purtarea și noi trebuie să-L mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos. Dar gândul la care am vrut astăzi să mă opresc este acesta că: atitudinea în fața marii treceri a celor doi apostoli a fost una optimistă.
De ce aveau această atitudine optimistă? Pentru că aveau o credința puternică și știau că merg la Domnul nostru Iisus Hristos.
În general nouă oamenilor nu ne este dragă moartea, dar de la cei doi mari apostoli învățăm că dincolo viața continuă, și de aceea în această zi când ei s-au mutat la Dumnezeu cu viața lor, ar trebui să crească credința noastră și să avem și noi o atitudine pozitivă în fața marii treceri.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotonit întru diacon pe teologul dr. Răzvan Perșa, cadru universitar la catedra de Drept Canonic a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar pe ierom. Meletie Ileni – viețuitor al mănăstirii, l-a ridicat la rangul de protosinghel, cu dreptul de a purta Cruce pectorală.
Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Țara Năsăudului a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Un an mai târziu a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, lăcaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în 2009.
În prezent, în Mănăstirea de la Rebra-Parva viețuiesc 10 monahi, în frunte cu starețul, Protos. Chiril Zăgrean.