Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei: Binele făcut pe pământ are valenţă veşnică. Ne putem face casă în ceruri dacă ştim cum să ne chivernisim bunurile de pe pământ. Acesta a fost mesajul transmis de Mitropolitul Clujului în a treia duminică după Rusalii.
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Rugășești, din Protopopiatul Dej, parohie în care nu a mai fost prezent nici un ierah în ultimii 18 ani.
Slujba a fost săvârţită după ce Ierarhul a binecuvântat lucrările ce s-au făcut în ultimii ani la lăcaşul de cult. Din soborul de slujitori au facut parte consilierii eparhiali pr. Cristian Baciu și arhid. Claudiu Ioan Grama, protopopul Dejului, pr. Ioan Buftea și alți preoți fii ai satului sau invitați din localitățile învecinate.
Pornind de la pericopa evanghelica, Înaltpreasfintitul Părinte şi-a intitulat cuvântul de învăţătură: Casă în ceruri, făcând referire valorile eterne în comparație cu lumea în care trăim, lume în care bunurile materile primează.
Atitudinea noastră faţă de bunurile materiale, suntem tentaţi să ne legăm de ele cu toată fiinţa, ori ar trebui ca aceste bunuri să le folosim pentru a face fapte bune, ca în felul acesta să ne contruim casă în ceruri. Sus în ceruri Dumnezeu ne pregăteşte câte o casă după faptele milei noastre trupeşti şi sufleteşti din această lume. Dacă suntem ataşaţi prea tare de bunurile pământeşti, de Mamona, atunci nu putem sluji şi lui Dumnezeu.
Raspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar la momentul împărtășirii copiii din localitate, alaturi de interpreți de folclor din zona Dejului au interpretat pricesne.
Ca o recunoaștere pentru activitatea pastorală şi misionară desfășurată în parohia Rugășești, parohul comunităţii, Pr. Romulus Fabian Seiche a fost hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu.
De asemenea, primarul comunei Cășeiu, Silviu Boldor a primit din partea Părintelui Mitropolit Andrei „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului pentru mireni.
Ordinul Sf Pahomie de la Gledin a fost oferit de ÎPS Andrei epitropului bisericii, Petru Bujiță, iar diplome de aleasă cinstire au fost oferite consisiului și comitetului parohial, cântăreților bisericești, paraclisierului și celorlalți ctitori.