După ample lucrări de restaurare, biserica, monument istoric, din localitatea clujeană Tăuți, comuna Florești, ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost resfințită sâmbătă, 02 iunie 2018, de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Slujba de resfintire a avut loc de la ora 10:00, iar alături de Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent un sobor impresionant de preoți și diaconi.

Biserica de lemn din Tăuți datează din secolul al XVIII-lea. Din inițiativa preotului slujitor Liviu Rus, în ultimii ani de ani s-au făcut ample lucrări de consolidare și reparație a bisericii. S-a înlocuit în întregime acoperișul cu un altul din șindrilă de brad. Pereții exteriori și acoperișul au fost dați cu ulei de in pentru a rezista mai bine intemperiilor. În interior s-au confecționat strane și bănci noi, cu ajutorul și contribuția credincioșilor. În Sfântul Altar s-a ridicat o sfântă cruce din lemn, pictată de părintele Alexandru Ghenț, starețul mănăstirii Sfânta Treime din Feleacu. De asemenea, a fost restaurată pictura realizată de Dimitrie Ispas în anul 1829.

Lăcașul de cult ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost atestat, din câte se știe, din anul 1793. A fost adus în acest loc în 1829 și așezat în mijlocul cimitirului satului. Biserica a fost pictată de Dimitrie Ispas și fiul său Ioan. A fost păstrată cu multă sfințenie și oamenii au pus tot sufletul, pentru că și-au dat seama de valoarea acestui monument. În 1962, biserica a intrat în patrimoniul cultural național și s-au făcut mai multe intervenții, afirmă preotul Liviu Rus.

Biserica deține în patrimoniul ei icoane pe sticlă din centrul de la Nicula, cât și icoane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Locașul de cult deservește filia Tăuți și este parte integrantă a parohiei Sălicea, Protopopiatul Cluj I.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close