Mănăstirea bistrițeană de la Dobric, supranumită și „Nicula Țibleșului”, și-a sărbătorit luni, 21 mai 2018, hramul, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena. Paraclisul monahal și viitorul așezământ social pentru persoane vârstnice sunt ocrotite de cei doi sfinți, numiți de Biserică „ întocmai cu Apostolii”.
Sărbătoarea obștii monahale, la care au luat parte numeroși credincioși, majoritatea îmbrăcați în straie populare, a fost întregită de Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor impresionant de peste 40 de preoți. Din sobor au făcut parte: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului , Arhid. Claudiu Grama, Consilierul pe probleme de misiune şi protocol, Pr. Doru Zinveliu, protopopul de Beclean, stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului și preoți din satele învecinate mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre virtuțiile celor doi Sfinți Împărați care, prin faptele lor, sunt modele pentru societatea de astăzi. De asemenea, părintele Mitropolit i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la hramul mănăstirii Dobric să fie mărturisitori ai credinței adevărate, asemeni Sfinților Împărați Constantin și Elena.