Luni, 14 mai 2018, Parohia Adormirea Maicii Domnului, din cartierul clujean Mănăștur a fost gazda unei festivități de premiere, la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
În deschidere, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de felicitare, în care a evocat atât efortul copiilor, cât și al profesorilor și al preoților care se implică de peste 7 ani în acest parteneriat:
„Înțeleptul Solomon, în capitolul 22 din Cartea Pildelor li se adresează dascălilor și le zice: „Învățați-i pe copii cu purtarea pe care trebuie să o aibă și nici când vor îmbătrâni nu se vor abate de la ea”, iar Sfântul Apostol Pavel, ucenicul lui, Timotei, fiind foarte tânăr și dorind să-l formeze foarte bine, ceea ce a și făcut, îi zice așa în cartea sa: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu purtarea, cu cuvântul, cu credința, cu dragostea”, adică, înțelegem noi că copiii, tinerii care sunt de față, sunt cei mai buni din Cluj, nu? Și atunci, îl ascultăm pe Sfântul Pavel și sunteți exemplu pentru toți școlarii din Cluj. Noi lucrul acesta îl dorim!
Îl felicităm pe părintele protopop pentru organizare, îi felicităm pe dascăli și, de ce nu, vă felicităm pe voi, copiii! Să ajute Dumnezeu ca, atunci când veți fi mari, să faceți o Românie mai bună! Multe lipsesc, dar cine să le îndrepte? Voi să le îndreptați!”, a spus Ierarhul.
În cadrul evenimentului ce a debutat la ora 13:00, sute de elevi de la Liceul Teoretic Eugen Pora au fost premiați pentru activitatea desfășurată în cadrul concursului „Hristos, ajutorul meu”, ajuns la cea de-a VIII-a ediție.
De asemenea, cadrele didactice implicate au fost distinse, iar copiii au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei iconițe și cărți de rugăciune.
În cadrul manifestării a avut loc și un program artistic cu piesă de teatru, poezii și cântece patriotice, centrate în jurul Anului Centenar al Marii Uniri.
Potrivit părintelui paroh Dan Hognogi, concursul „Hristos, ajutorul meu” face parte dintr-un parteneriat care durează între cele două instituții de mai bine de șapte ani.