Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a fost prezent  vineri, 09 martie 2018, la sărbătoarea primului hram al Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla”.

În spațiul de cult amenajat recent pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit, începând cu ora 10:00,  Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, în sobor de preoți și diaconi. Înainte de Sfânta Liturghie, Mitropolitul Clujului a oficiat și  slujba de binecuvântare a capelei. La slujbă au fost prezenți stareți, protopopi, preoți, oficialități locale și județene, foști deținuți politici  și numeroși credincioși.

În cuvântul de învățătură, intitulat Mărturisitori pentru Hristos, a Înaltpreasfințitul Părinte Andrei arătat cum putem fi astăzi marturisitori pentru credință. De asemenea, ierarhul a prezentat în cuvântul său motivația care a dus la ridicarea Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla”.

În cadrul Sfintei Liturghii,  părintele  Grigorie Benea, a fost ridicat la rangul de protosinghel și instalat stareț al așezământului monahal, iar foștii deținuți politici  Constantin (Tache) Rodas și Demostene Andronescu – poet al închisorilor, au primit din partea Părintelui Mitropolit  diplome de aleasă cinstire.

La final a fost săvârșită o slujbă de parastas pentru toți cei care, în regimul comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței.

Manifestările dedicate sărbătoririi primului hram al Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla” a continuat la  Cinematograful Pacea din Gherla. De la ora 17:00, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Radu Preda,  a susținut conferința cu tema Gherla – loc al memoriei gulagului românesc.

Mănăstirea a fost înfiinţată în data de 1 octombrie 2017, până în prezent fiind amenajată o sală ce cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere și o trapeză. Potrivit starețului așezământului monahal, protosinghelul  Grigorie Benea, urmează să se efectueze săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, după care se va începe construcția propriu-zisă.

Aşezată pe „Dealul Cărămidăriei” din Gherla – cimitir anonim cu gropi comune unde au fost aruncați cei ce au murit în penitenciar – Mănăstirea Memorial va cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, un spațiu expozițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar, cât și o bibliotecă tematică și o sală de conferințe.

Memorialul Gherla îşi doreşte să cerceteze, să documenteze și să ofere informații despre locul ocupat de Penitenciarul Gherla în cadrul universului concentraționar comunist, dar și despre întreg sistemul represiv din România. Totodată va fi ridicat pe Dealul Cărămidăriei din oraş a unui ansamblu memorial dedicat celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică, pentru a cinsti cu demnitate memoria lor și a tuturor victimelor regimului comunist din România.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close