Catedrala Mitropolitană

Aşezată în centrul capitalei culturale a Transilvaniei, pe principala arteră care leagă România de Europa Centrală şi Occidentală, Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească.
Construită în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936), acestei catedrale i s-a acordat, încă de la început, o importanţă naţională, ea fiind primul edificiu monumental în stil românesc dupã Marea Unire din 1 decembrie 1918. La sfinţirea ei 5 noiembrie 1933 au fost de faţă patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, principele Nicolae, primul ministru Al. Vaida-Voievod, membri ai guvernului şi mari demnitari ai Statului Român.
Operă a cunoscuţilor arhitecţi Constantin Pomponiu şi Georges Cristinel, pentru construcţia catedralei au fost utilizate materiale noi, scheletul fiind din beton armat, iar paramentele din piatră cioplită. Triconcul de mari dimensiuni, se ridicã pe un soclu înalt, având două turnuri în faţada principală. Interiorul este acoperit cu o calotă pe pronaos, iar deasupra naosului se înalţă un tambur înalt cu o amplă cupolă. În exterior, tamburul este înfăşurat de o galerie de coloane masive. Interiorul impresionează prin amploarea sa, având atât la pronaos cât şi la naos balcoane laterale.

Candelabrul mare, din naos, a fost dăruit de către Regele Carol al II-lea, iar cel mic, din pronaos, de către Patriarhul Miron Cristea.
Măreţul iconostas al catedralei, îmbrăcat în foiţă de argint, a fost sculptat şi decorat cu motive brâncoveneşti de către sculptorul Moise Şchiopu, după proiectul pictorului George Russu, care a executat cele patru icoane din primul registru al iconostasului, celelalte fiind pictate mai târziu.
Lucrările de edificare a catedralei nu s-au putut finaliza conform proiectului iniţial, datorită recesiunii economice din anii 1930, rămânând nerealizate sculptarea bazelor şi capitelurilor celor optsprezece coloane monumentale din rotonda turlei celei mari, contruirea celor patru turnuri care încadrea-ză turla centrală şi arcele de piatră pe faţadele laterale cu opt medalioane sculptate în piatră. Această importantă lucrare de întregire a proiectului – aşa cum l-a visat ctitorul său – şi de restaurare a exteriorului catedralei a fost realizată între anii 1997-2000, din iniţiativa şi purtarea de grijă a celui de-al patrulea întâistătător al reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului şi Clujului, Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania.
Pentru a împlini rosturile liturgice şi – nu în ultimul rând şi pe cele artistice -, în anul 2001 Înalt Preasfinţitul Părinte Bartolomeu, împreună cu Consiliul Eparhial, a decis înzestrarea interiorului catedralei cu o monumentală iconografie în tehnica mozaic, mai puţin cultivată în ambianţa românească, dar cu o veche tradiţie bizantină.

Pictorul bisericesc Virgil Moraru, a finalizat altarul catedralei, arcada de deasupra soleii, cele două abside ale naosului şi icoana hramului. Întregul ansamblu iconografic sprijinindu-se pe un brâu verzui de marmură preţioasă de Guatemala.
Calitatea imaginilor s-a aflat sub controlul unei Comisii speciale din care fac parte Academicianul Marius Porumb, Dr. Livia Drăgoi şi Profesorul Gheorghe Arion.
Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 noiembrie 2005, privind reorganizarea Mitropoliei Ardealului din motive pastoral-misionare, a fost înfiinţatã Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca, decizie validată şi de Adunarea Naţionalã Bisericească la 1 martie 2006. Astfel, catedrala din Cluj a devenit Catedrală Mitropolitană, aşa cum prevăzuse, profetic, Octavian Goga, în perioada interbelică.

D in anul 2011, la cârma Arhiepiscopiei Clujului a întronizat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, fiind schimbată şi titulatura acesteia în „Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului”.
Lucrările de restaurare a picturii în tehnica mozaic se continuă cu echipa condusă de Dl. Maxim Viorel de la Târgu-Mureş.

Înscrie, Doamne, în cartea vieţii Tale pe toţi ctitorii, binefăcătorii, ajutătorii şi ostenitorii acestei Sfinte catedrale în lucrările ei!

Programul Sfintelor Slujbe

Zilnic

07.00 – 08.00: Utrenia
08.00-09.30: Sfânta Liturghie
18.00 – 19.00: Vecernia

Miercuri după Vecernie
Acatistul Mântuitorului

Vineri după Vecernie
Acatistul Maicii Domnului

Vineri după Sfânta Liturghie
Sfânta Taină a Maslului

Sâmbăta și în ajunul sărbătorilor

18.00 – 20.30: Priveghere
(Vecernia, Litia și Utrenia)

Duminica și în sărbători

08.30 – 10.00: Acatistul, Ceasurile I, III, VI
10.00 – 12.30: Sfânta Liturghie
18.00 – 19.00: Vecernia

Duminica după Vecernie
Paraclisul Maicii Domnului și programul catehetic
O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică

Tur virtual Catedrala Mitropolitană: Google Maps, Adrian Manzat, Interiores360.com

Foto: Ovidiu Muraru, Tipografia Renașterea