Numeroși preoți, credincioși și oficialități locale au participat sâmbătă, 9 aprilie 2016, la inaugurarea Centrului socio-educativ cu hramul „Sfântul Stelian” din orașul Gherla. Aceasta își propune să susțină 15 copii ce provin din familii defavorizate. Pe lângă suport educațional, copii vor primi aici o masă caldă și se vor bucura de  activități recreative și de socializare.

La inaugurarea Centrului a fost prezent și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei care, alături de părintele protopop Paul Isip, a oficiat în sobor de preoți slujba Vecerniei în biserica parohiei Gherla II. În cuvântul de învățătură ierarhul a vorbit despre post și rugăciune, ca arme ale sufletului pe calea desăvârșirii, după cum am aflat de la corespondentul radio Renașterea în protopopiatul Gherla, părintele Marcel Gheberta.

Centrul socio-educativ „Sfântul Stelian” a fost înființat de Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla, cu sprijinul parohiei „Sfântul Nicolae” din municipiu. În proiect sunt  implicați preoți și  profesori din municipiul Gherla, precum și tineri voluntari din Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close