Preoții din protopopiatul Turda s-au întrunit marți, 4 iunie 2013, în coferință preoțească de primăvară. Ședința a debutat la ora 10:30 și a fost prezidată de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, ÎPS Părinte Andrei. În debutul ședinței Înaltpreasfințitul Andrei a oficiat slujba de sfeștanie a sediului protopopiatului de pe strada Gheorghe Lazar nr. 25, care a fost renovat în ultimii ani. Potrivit protopopului de Turda, Pr. Daniel Crișan clădirea veche de o sută de ani în care se află sediul protopopiatului a fost renovată și reabilitată în ultimii 9 ani. Părintele Mitropolit a precizat cu prilejul acestui eveniment că toți creștinii de pe aceste plaiuri au nevoie de părinți spirituali și aceștia se întâlnesc periodic în cadrul unor ședințe, iar pentru ca întâlnirile lor în care se dezbat probleme duhovnicești să se desfășoare în mod constructiv este necesar un sediu adecvat în care să se desfășoare aceste reuniuni. La finalul cuvântului Părintele Mitropolit le-a oferit diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în reabilitarea sediului protopopiatului Turda. După slujba sfeștaniei a început conferința propriu-zisă cu tema „Sfinții împărați Constantin și Elena promotori ai libertății religioase și apărători ai Bisericii”. Părintele Aurelian Cherecheș de la Parohia Câmpia Turzii II a fost cel care a susținut o comunicare științifică pe tema propusă, arătând rolul Sfinților Împărați în apărarea Bisericii și în promovarea libertății religioase, precum și importanța cinstirii lor de către creștinii de pretutindeni. În cadrul conferinței preoțești de primăvară au fost luate în discuție și anumite probleme administrative și pastoral-misionare ale preoților din parohiile protopopiatului Turda.