Un centru pentru copiii aflaţi în dificultate va fi construit lângă Mănăstirea clujeană “Acoperământul Maicii Domnului” de la Floreşti. Centrul va purta numele “Sfântul Onufrie cel Mare”, iar piatra de termelie va fi pusă luna viitoare. Coordonatorul proiectului va fi duhovnicul Mănăstirii din Floreşti, părintele Visarion, care a precizat că ideea i-a aparținut vrednicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu,  încă de la construcţia mănăstirii. “Încă de la începutul mănăstirii, de când s-a pus piatra de temelie a așezământului monahal cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești s-a gândit ca această mănăstire să aibă în apropierea ei un centru de asistență socială, un cămin pentru bătrâni, o casă pentru copii și chiar o policlinică, se gândea înainte vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Sigur având în construcție biserica mănăstirii și celelalte clădiri anexe, proiectul a fost lăsat deoparte. Anul trecut am reluat în discuție acest proiect cu ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a îmbrățișat ideea de a se face în apropierea mănăstirii Florești un centru pentru copii cu probleme, pentru cei orfani. Astfel cu binecuvântare arhierească, centrul va fi construit pe un teren în apropierea mănăstirii și va fi ocrotit de Sfântul Onufrie cel Mare”. ÎPS Mitropolit Andrei va pune în data de 12 iunie, chiar în ziua de pomenire a Sfântului Onufrie cel Mare, pietra de temelie pentru acest nou centru de servicii sociale. Ulterior vor fi demarate lucrările de construcție ale complexului de servicii sociale, a precizat Părintele Visarion Pașca. Când va fi gata, aici vor fi găzduiți, pe o perioadă nedeterminată, aproximativ 50 de copii separaţi temporar sau definitiv de părinţi. Cadre specializate le vor oferi îngrijire, educare şi suport emoţional, iar maicile manăstirii se vor implica în activităţile educative precum ore de muzică, de desen și de religie. 

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close