Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca a fost în prima zi a Crăciunului neîncăpătoare pentru credincioși. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului având alături un ales sobor de preoți și diaconi.

În cadrul cuvântului de învățătură Părintele Mitropolit le-a vorbit despre mărturia de credință pe care au făcut-o creştinii care, au apărat, de multe ori chiar cu viaţa lor, cuvântul lui Hristos şi credinţa creştină.

În cadrul Scrisori Pastorale „Mărturie şi contramărturie”, trimisă în toate bisericile și mănăstirile Arhiepiscopiei Clujului, Înaltpreasfinția Sa a oferit exemple de mărturie din perioada comunismului, dar a amintit și de cei care și în vremurile noastre sunt încă prigoniți pentru credința lor.

Îngerii, păstorii şi magii L-au mărturisit pe Hristos, primii creştini L-au mărturisit pe Hristos, în vremea comunismului mulţime de credincioşi L-au mărturisit pe Hristos, dar şi astăzi în lume sunt locuri unde creştinii sunt prigoniţi şi omorâţi pentru credinţa lor. În Siria, în Egipt, în Irak, în alte ţări din Africa şi din Orientul Mijlociu multe biserici sunt dărâmate şi nenumăraţi creştini ucişi.

Toţi aceştia dau mărturie pentru credinţa lor. Cum dăm noi mărturie pentru credinţa noastră? Din darul lui Dumnezeu la noi este pace, însă duhul secularist şi anti-creştin nu lipseşte. Noi trebuie să dăm mărturie cu viaţa noastră. Creştinismul nu-i teorie, ci este viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos condusă de Duhul Sfânt.

Or, viaţa aceasta nouă presupune cercetarea bisericii şi implicarea în asistenţa socială. Citim în Sfânta Scriptură că, la început, creştinii îşi vindeau bunurile lor şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii (Faptele Apostolilor 2, 45-46). Faptul că între creştini era o iubire perfectă îi determina pe necreştini să se convertească şi să se boteze.

La finalul slujbei secretarul eparhial, Preacuviosul Părinte Benedict a fost ridicat la rangul de Arhimandrit.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close