Mitropolitul Clujului, Maamureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a participat luni, 9 octombrie 2017, la evenimentul cultural organizat în localitatea bistrițeană Florești, comuna Nimigea organizat în memoria Vasile Rebreanu, fiu al satului.
Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” şi Parohia Ortodoxă Floreşti, a debutat cu un simpozion ce a avut în centru lansarea cărţii Vasile Rebreanu –„De chemat bărbatul pe stele”, apărută la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă.
În cadrul manifestării a fost dezvelit bustul, realizat din bronz, lui Vasile Rebreanu, amplasat în curtea bisericii din sat. Operă a sculptorului Ilarion Voinea este realizat la iniţiativa Fundației „Alexandru Vaida Voievod” și reprezintă o donaţie din partea fundației. Bustul are o dimensiune de cca 90 cm/80, pe un soclu de piatră.
După sfințirea bustului, a fost oficiat și slujba parastasului în memoria celui care a fost prozator, traducător, dramaturg şi eseist.
Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei au mai luat parte la manifestare preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Vasile Puica, directorul Complexului Muzeal Alexandru Gavrilaş, Mircea Vaida Voevod, Maria Vaida Voevod, prof. univ. dr. Eleonora Sava (fiica lui Vasile Rebreanu), scriitorii Constantin Cubleşan şi Mircea Popa, Pr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene, Protopopul Ioan Dâmbu, preotul din localitate – Ioan Creţa, preoţi, scriitori din Cluj şi Bistriţa-Năsăud.
Vasile Rebreanu s-a născut la 11 noiembrie 1934 în Floreşti. Este fiul Georgetei (născută Ilişiu) şi al lui Ştefan Rebreanu, ţărani. Face şcoala primară în satul natal, urmând apoi Liceul „George Coşbuc” din Năsăud (1944-1952) şi Facultatea de Filologie la Bucureşti (1952-1957). Va lucra ca redactor, apoi ca şef de secţie la revista „Tribuna” din Cluj. În 1969 este numit director al Studioului de Radio-Televiziune Cluj. În acelaşi an devine redactor-şef al Editurii Dacia din Cluj. Debutează în timpul studenţiei cu o povestire publicată în „Tânărul scriitor” (1956), iar prima carte, “În plină zi”, îi apare în 1959. Colaborează la „Tribuna”, „Almanahul literar”, „Gazeta literară”, „Viaţa românească”, „Familia”, „Steaua”, „Utunk” etc.
Trece la viața veșnică în 9data de 28 aprilie 2006 la Cluj-Napoca.
Este deţinătorul a cinci premii ale Uniunii Scriitorilor din România şi a şase premii internaţionale.