La propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc de miercuri, 20 septembrie 2017, a aprobat acordarea sumei de 80.000 lei ca ajutor financiar pentru Arhiepiscopia Timişoarei şi a sumei de 30.000 lei ca ajutor financiar pentru Arhiepiscopia Aradului, în vederea refacerii bisericilor afectate de fenomenele meteorologice severe care au avut loc în Mitropolia Banatului, duminică, 17 septembrie 2017.
În urma furtunii de duminică, 17 septembrie 2017, au fost avariate 40 de biserici, paraclise şi capele bisericeşti în Arhiepiscopia Timişoarei şi 12 biserici în Arhiepiscopia Aradului.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române