Parohia Ortodoxă Turda Fabrici, ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul, a fost vizitată marți, 1 august 2017, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Credincioșii s-au bucurat de reîntâlnirea cu Înaltpreasfinția Sa, mai ales pentru că vreme de 7 ani, în perioada 1978-1985, Părintele Mitropolit Andrei, preot pe atunci, a păstorit această comunitate.
După oficierea Sfintei Liturghii a fost sfințit cel de-al doilea clopot al bisericii care va fi montat în turla lăcașului de cult.
Biserica parohiei Turda Fabrici este în construcție, lucrările au fost demarate în 2011 iar în data de 7 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a sfințit lăcașul de cult așezându-l sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul.
Paroh în această comunitate este Pr. Andrei Gavril Mihai.
Foto: Marius Romilă