Mii de credincioși clujeni au participat duminică, 4 iunie 2017, la Procesiunea de Rusalii,  organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul, aflat la cea de-a șaptea ediție, își dorește să reînvie o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul încojurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Manifestarea a debutat la ora 17:00 pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane, unde Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care au luat parte, pe lângă miile de credincioși, peste 100 de preoţi clujeni de la parohiile din municipiu, dar și de la cele învecinate Clujului. De asemenea, au fost prezenți studenții teologi și elevii seminariști, dar și tineri din asociațiile eparhiei, mulți îmbrăcați în staie populare.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit a adresat un cuvânt de învățătură mulțimii adunate în piață, lansând un îndemn la a-și manifesta public credința:

Prin ieșirea noastră în centrul orașului, îl mărturisim pe Iisus Hristos! Toate aceste procesiuni trebuie să le desfășurăm și să mărturisim că Iisus Hristos este Dumnezeul nostru și că singura șansă a omenirii este creștinismul! Am observat însă că dintr-o anumită inhibiție sau chiar comoditate, nu peste tot se cutează să se facă această mărturisire publică. Ne rugăm tot timpul în biserică, dar trebuie să ieșim și în afară ca să-L mărturisim pe Hristos!

Apoi ierarhul, insoțit de preoți și mulțimea de credincioși au pornit în procesiune pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin faţa Catedralei „Sfântul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu, după care întregul sobor a revenit în faţa Catedralei. Procesiunea a avut în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori și  icoane. De-a lungul traseului s-au făcut mai multe opriri, s-au rostit ectenii speciale și s-a cântat troparul Rusaliilor.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane, a fost  oficiată slujba sfinţirii mici a apei şi au fost rostite rugăciuni pentru natură.

Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia au luat măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi au  asigurat liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close