Mănăstirea de maici din localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, și-a prăznuit luni, 8 mai 2017, ocrotitorul spiritual. Sărbătoarea a fost marcată prin oficierea sfintei și dumnezeieștii Liturghii de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, pe altarul de vară al așezământului monahal, în sobor de preoți și diaconi.  Înainte de începerea Liturghiei, mitropolitul Clujului a sfințit iconostasul mănăstirii. În cadrul cuvântului de învățătură, părintele mitropolit Andrei le-a vorbit credincioșilor prezenți despre creștinism, numindu-l pe acesta religia iubirii și, totodată, a evocat personalitatea marcantă a Sfântului Ioan Evanghelistul, apostolul iubirii.

În localitatea Pădureni a existat o veche vatră mănăstirească încă din secolul al XVIII-lea, însă aceasta a fost distrusă, lăcașul de cult fiind rezidit în anul 1967. A rămas însă nefolosită până în anul 2000, când un grup de credincioși a restaurat biserica mănăstirii, iar din anul 2013, s-a închegat actuala obște, ce numără 4 viețuitori. „Mănăstirea Pădureni este în curs de dezvoltare, în prezent lucrându-se la un corp de chilii”, a precizat pentru radio Renașterea monahia Nectaria Pușcașu, stareța așezământului monahal.

Autor: Cătălin Bărăian, Radio Renașterea

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close