Divizia 4 Infanterie „GEMINA” și Asociația Națională a Veteranilor de Război, Filiala „Avram Iancu” a județului Cluj, în colaborare cu Instituția Prefectului Judeţului Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca au organizat, vineri, 28 aprilie, începând cu ora 10.00, o ceremonie religioasă și militară, la Monumentul „Glorie Ostașului Român” din oraș, cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război.
ÎPS Andrei: „Învierea vine după Răstignire, biruința vine după multă jertfă ”
Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a oficiat o slujbă de Te-Deum.
Am învățat la Paști un lucru esențial, că Învierea vine după Răstignire, după Moartea Domnului Iisus Hristos. Așa și bucuria și biruința vine după multă jertfă, după multă dăruire. Lucrul acesta îl știu foarte bine cei ce au luptat ca să avem o țară liberă, o țară întreagă, în care să ne bucurăm de toate binecuvântările lui Dumnezeu.
Omagiu celor ce au plecat în eternitate, rugăciune de sănătate pentru veteranii care sunt împreună cu noi, iar pentru dumneavoastră, pentru toți, un gând pe care să îl puneți la suflet: nimic nu se realizează fără jertfă, prin Cruce vine bucurie la toată lumea!
Hristos a Înviat!
La eveniment au mai participat, alături de prefectul județului Cluj, Gheorghe Ioan Vușcan, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Nicolae Tonu, reprezentanți ai instituțiilor civile și militare, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.
În cadrul ceremoniei, prefectul Județului Cluj a dat citire mesajului ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan:
Avem obligația morală să vă fim recunoscători tot timpul, să vă oferim zilnic dovezi de dragoste, să vă mulțumim în fiecare ceas pentru faptul că existați. Dumneavoastră sunteți chipul viu al istoriei țării. Și chiar al istoriei lumii. Iar în fața istoriei nu poți veni decât cu emoție și recunoștință. Acestea sunt sentimentele care mă încearcă în momentul de față, se arată în mesajul transmis de doamna ministru.
După momentul depunerii de coroane și jerbe de flori, ceremonia dedicată „Zilei Veteranilor de Război” s-a încheiat cu defilarea Muzicii Militare și a Detașamentului Gărzii de Onoare, constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „VLĂDEASA”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei MUREȘIANU”, ai Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile DANACU”, ai Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram IANCU” Cluj.
Foto: Dumitru Cucură
Ziua Veteranilor de Razboi a fost instituită prin Hotarârea de Guvern nr. 1222/2007. În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 11.300 de veterani de război, circa 400 de văduve de război şi în jur de 75.500 de văduve de veterani de război.
Manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război, organizate în toate marile garnizoane
O serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război” sunt organizate de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), în lunile aprilie şi mai, în toate marile garnizoane din ţară şi la monumentele/operele comemorative din Republica Cehă, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Slovacia şi Ungaria.
În cadrul Săptămânii Operelor Naţionale dedicate veteranilor de război, Ministerul Culturii şi Identităţii naţionale, prin Filarmonica „George Enescu” şi Operele Naţionale Române din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, va organiza o serie de spectacole sau concerte pentru veteranii de război, precum şi pentru văduvele şi urmaşii acestora, informează MApN.
Opera Naţională Română din Cluj-Napoca va susţine spectacolul ‘Don Carlo’, de Giuseppe Verdi, duminică, 30 aprilie, de la ora 18.30, tot sub semnul omagierii veteranilor de război.
La aceste spectacole şi concerte vor fi invitaţi veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi militari veterani care au participat la acţiuni militare în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest.