Pe 1 ianuarie este o întreită celebrare: Praznicul împărătesc al Tăierii Împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare și sărbătoarea civilă a Anului Nou. Cea mai mare este Tăierea Împrejur, care, în temeiul rânduielii Vechiului Testament, avea loc la opt zile după naștere.
Iată ce îi zice Dumnezeu lui Avraam: „Iar legământul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi din neam în neam, pe care trebuie să-l păziţi, este acesta: toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur” (Facere 17, 10).
Domnul Hristos venea să desăvârșească Legea, nu să o anuleze, și, de aceea, va respecta prescripțiile ei: „Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece” (Luca 2, 21).
Sinaxarul zilei de 1 ianuarie amintește două motive pentru care Domnul Hristos s-a tăiat împrejur: „Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot așa a binevoit să primească și tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor, care îndrăzneau a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă nu ar fi luat trup, cum s-ar fi tăiat împrejur? Și al doilea, ca să astupe gurile iudeilor celor neînțelegători, care Îl cleveteau că nu păzește sâmbăta și că strică Legea”[1].
Deși sărbătoarea Tăierii Împrejur le spune prea puțin creștinilor moderni, ea are un conținut spiritual foarte bogat. Domnul Hristos, supunându-se legii circumciziunii, a voit, în același timp, să se smerească în trupul Său, iar apoi să ne învețe că El Însuși este împlinirea Legii. Tăierea împrejur prefigura o altă consacrare sângeroasă pe care trupul Său o va primi pe Cruce.
Pe de altă parte, dacă noi nu suntem supuși la o circumciziune trupească, în același timp, trebuie să ne supunem la o circumciziune duhovnicească. Trebuie ca legământul nostru cu Dumnezeu, noul Legământ în Iisus Hristos, să determine deplina supunere lui Dumnezeu a trupului nostru și a dorințelor lui. Completa consacrare și sfințire a trupurilor noastre și a funcțiunilor lor naturale, inclusiv a celor care erau supuse tăierii împrejur, voii lui Dumnezeu.
Și nu numai trupul nostru, ci și inima noastră trebuie tăiată împrejur duhovnicește. Circumciziunea trebuie să cuprindă gândurile noastre, voința noastră, sentimentele noastre și să înlăture tot ce nu e compatibil cu căutarea lui Dumnezeu[2]. Porunca cea mare a iubirii așa spune: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27).
Într-o inimă tăiată împrejur este prezent numele lui Iisus, nume primit la tăierea împrejur, și, pentru oamenii credincioși, mai ales pentru monahi, pomenirea repetată a rugăciunii către El aduce roade duhovnicești bogate.
Legat de tăierea împrejur vom face o reflecție duhovnicească. A treia zi de Crăciun îl auzim pe Sfântul Ștefan spunându-le iudeilor neduhovnicești: „Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi!” (Fapte 7, 51)
În spiritul Legii și a tăierii împrejur ar fi trebuit să fie oameni buni, dar nu erau. Nu erau tăiați împrejur la inimă. Sfântul Pavel le face un reproș aspru: „Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te reazimi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu, și cunoşti voia Lui şi ştii să încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege, și eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric, povăţuitor celor fără de minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoștinței şi al adevărului, deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter?…” (Romani 2, 17-22) Urmarea tragică: „Numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri” (Romani 2, 24).
Pentru noi, creștinii, tăierea împrejur din Vechiul Testament este înlocuită cu Botezul, o tăiere împrejur duhovnicească. Zice Sfântul Pavel: „În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi” (Coloseni 2, 11-12).
Conlucrând cu harul botezului, ar trebui să se vadă roadele acestei conlucrări, pentru că zice același Sfânt Apostol: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Dacă roadele nu se văd e trist, e foarte trist. Tăierea împrejur nefăcută de mână nu se vede, așa cum nu se vedea la evrei tăierea împrejur făcută de mână.
La toate acestea e bine să medităm acum la început de an și să nu uităm că tot Sfântul Pavel zice: „Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17). Să dea Dumnezeu să fim oameni noi, oameni de caracter, iubitori de Dumnezeu, de Biserică, de semeni și de România.
La mulți și fericiți ani!
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolitul Clujului, Maramureşului și Sălajului
[1] Mineiul pe Ianuarie, București, EIBMBOR, 1997, p. 19.
[2] Un Moine de L’Eglise d’Orient. L’An de Grâce du Seigneur, Les Editions du Cerf, Paris, 1988, p. 105.
