Comunitatea ortodoxă a parohiei „Sfânta Treime” din Dej a avut bucuria astăzi, în duminica a 17-a după Rusalii să participe la o primă Liturghie arhierească. Slujba a fost oficiată, în noua biserică ortodoxă ce se construiește în cartierul Dealul Florilor, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în prezența unui mare număr de preoți și credincioși.
Prin rugăciunile înălțate în timpul Sfintei Liturghii au fost binecuvântate lucrările realizate la biserica „Sfânta Treime” a parohiei Dej III, construcție ce a demarat în anul 1998 și continuă și astăzi, aflându-se la stadiul picturii murale.
După citirea Sfintei Evanghelii din duminica de astăzi, de la Matei, ÎPS Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat că o credință puternică ca a femeii cananeence poate rezolva orice problemă:
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de credincioși ai parohei, iar înainte de momentul împărtășaniei, interpreta de muzică populară Ioana Breda Morar și câteva credincioase ale parohiei au susținut un mini recital de pricesne.
În finalul Liturghiei, în semn de mulțumire pentru prezența și împreuna slujire în biserica parohiei „Sfânta Treime”, preotul paroh Teodor Mureșan a oferit ÎPS Andrei o icoană cu Sfântul Apostol al cărui nume îl poartă, iar părintelui protopop Ioan Buftea o icoană cu hramul bisericii. Pentru activitatea rodnică desfășurată, ÎPS Andrei a oferit, la rândul său, Pr. paroh Teodor Mureșan Crucea arhiepiscopală, iar pr. Ioan Câmpean a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. De asemenea, proiectanții sfântului locaș de cult au fost premiați cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar toți cei care au contribuit la ridicarea bisericii au primit din partea ÎPS Andrei, diplome de aleasă cinstire.