Sute de clujeni s-au rugat duminică, 25 decembrie 2016, de Praznicul Nașterii Domnului în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Mitropolitul Clujului a dat citire cu acest prilej Pastoralei de Crăciun, intitulată „Nevinovăția Pruncilor”, în care explică rolul venirii pe lume al Pruncul Iisus, pentru a aduce  pacea, comuniunea și împăcarea între neamuri, într-o lume tot mai învrăjbită: „Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată şi fracturată de ură ca să aducă înfrăţirea prin iubirea şi pacea absolută pe care o prevestise proorocul: „Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte” (Isaia 11,6).

Dumnezeu se face Prunc Mititel, se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat şi din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noştri. Nu zadarnic zice un alt colind: „Acum te las, fii sănătos,/Şi vesel de Crăciun,/Dar nu uita când eşti voios, /Creştine să fii bun, a mai spus Mitropolitul Clujului.

Înaltpreasfintitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și-a încheiat mesajul de Crăciun cu îndemnul adresat tuturor creștinilor, de a fi nevinovați ca pruncii, pentru a putea moșteni Împărăția Cerurilor:

„Cuvintele noastre de îndemn pentru a-i forma pe copii şi pe tineri sunt slabe, dar este puternic cuvântul Pruncului Preanevinovat, ce s-a născut în ieslea din Betleem. Şi astăzi, ca şi atunci când era pe pământ, ştim că El îi învaţă pe oameni „ca unul care are putere” (Matei 7,29). El ne îndeamnă să fim ca pruncii, în ce priveşte răutatea, ca să putem dobândi Împărăţia Cerurilor.

În învăţătura Lui încercăm să-i creştem şi să-i formăm pe toţi, mici şi mari. Aşa ne sfătuieşte şi Sfântul Pavel: „Voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4).

Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creştem copiii după modelul Lui şi să fim nevinovaţi ca pruncii, pentru ca să putem să moştenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători”.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close