Un seminar de istorie, ce a adus în prim plan personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, unul dintre apărătorii creștinătății, a fost organizat marți, 22 noiembrie 2016, la Bistrița, sub egida Arhiepiscopiei Clujului, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Acest seminar, o adevărată lecție de istorie pentru publicul bistrițean, a fost iniţiat și moderat de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa și profesor în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La începutul manifestării a fost dezvelit în holul Bibliotecii Judeţene, un bust din bronz al poetului George Coșbuc, operă a sculptorului Ion Vlasiu. În cuvântul rostit după slujba de sfințire, ÎPS Părinte Mitropolit Andrei a spus că în vremurile în care lumea este legată mai mult de cele materiale e nevoie de aceste simboluri care să ne facă să ne gândim la spiritul nostru naţional.

Lucrările seminarului de istorie de la Bistrița au început în jurul orei 10:00 în sala „Gavril Scridon” a Bibliotecii Judeţene de pe str. Alexandru Odobescu, unde invitaţii au fost întâmpinaţi de gazdele evenimentului prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican şi de directorul bibliotecii, pr. Ioan Pintea. Cuvântul de deschidere a fost rostit de preşedintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a descris plastic personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, citind publicului câteva versuri dedicate jertfei şi luptei lui pentru unitatea românilor.

Alocuțiunile ce au fost rostite în continuare de ÎPS Părinte Andrei, Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai, pr. prof. Ioan Chirilă, președintele Senatului UBB, dar și de scriitorul și criticul literar Alex Ștefănescu au subliniat contribuțiile esențiale pe care domnitorul Mihai Viteazul le-a avut pentru apărarea credinței străbune și pentru întregirea neamului românesc. Mihai Viteazul a fost numit de Academicianul Ioan Aurel Pop un român și un creștin adevărat, care a privit înspre viitor, iar scriitorul Alex Ștefănescu a punctat necesitatea de a avea și astăzi oameni cu o viziune similară celei a lui Mihai Viteazul asupra țării și asupra viitorului acestui popor.

Autor: Andreea Pâgleșan, Radio Renașterea

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close