Mitropolitul Clujului a resfințit sâmbătă, 20 august 2016, biserica filiei Târgușor a parohiei Fizeșu Gherlii din protopopiatul Gherla.

Un sobor de 19 preoți a slujit alături de Înaltpreasfinția Sa pe Altarul de vară din curtea bisericii, unde programul a continuat cu Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, Părintele Mitropolit a vorbit despre importanța Bisericii în viața creștinilor.

Biserica din filia Târgușor datează din anul 1981 și a fost amplu reabilitată în ultimii ani, cu sprijinul credincioșilor ce numără nu mai mult de 60.

Cu atât mai mult, râvna micii comunități a fost felicitată de Înaltpreasfințitul Andrei care a oferit diplome de aleasă cinstire celor implicați în renovarea locașului de cult. Tuturor acestora, credincioși și oficialități locale deopotrivă, le-a mulțumit la final și protopopul de Gherla, părintele Paul Isip.

„Casa Domnului și Poarta Cerului”

În cuvântul de învățătură adresat celor aproape 100 de persoane care au participat la resfințirea bisericii filiei Târgușor, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre importanța Bisericii în viața creștinilor, ca fiind locul în care aceștia se pot întâlni cu adevărat cu Hristos:

Dragostea față de biserică v-a determinat pe frățiile voastre să o reîmpodobiți, să o reparați, pentru că intuiți cât de importantă este Biserica pentru dumneavoastră. Biserica este casa lui Dumnezeu pentru că ne întâlnim cu El duminică de duminică și Dumnezeu în Biserică întinde masă mare și ne pune pe masă cea mai prețioasă hrană, Trupul și Sângele Fiului Său. Că este Casa Domnului și Poarta Cerului au intuit toți Sfinții Părinți iar în general, când este vorba de sfințirea unei biserici și lecturile și rugăciunile subliniază acest lucru.

Autor: Alexandra Andereș, Radio Renașterea

Foto: Emil Metea, Radio Renașterea

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close