Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei şi Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, au oficiat slujba de târnosire a bisericii din Măgherăuş, Protopopiatul Baia Mare, oraşul Tăuţii Măgherăuş.
Duminică, 17 iulie 2016, de la ora 8,30, cei doi ierarhi, alături de un sobor de peste 25 de preoţi, au oficiat slujba de târnosire a locașului de cult. Astfel, conform rânduielii, cei doi ierarhi au pus Sfintele Moaşte în piciorul Sfintei Mese, au uns Sfânta Masă şi biserica, atât pe exterior cât și pe interior, cu Sfântul şi Marele Mir, apoi au pus icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti în cele patru colţuri ale Sfintei Mese.

În jurul orei 10:00 a început Sfânta Liturghie, sâvârșită pe altarul de vară amplasat în curtea bisericii. După pericopa evanghelică a duminicii a  4- a după Rusalii, numită și a Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură intitulat „Faptele milei creştine”, amintitind că întreg acest an este dedicat educării copiilor şi tinerilor.

Pe copii şi pe tineri cred că ar trebui să-i învăţăm care sunt faptele milei creștine. Când Domnul Iisus Hristos va reveni pe pământ, ne va judeca pe toţi după faptele noastre. Şi criteriul judecăţii acesta este: „flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” Acestea sunt faptele milei creştine.

Apoi, Înltpreasfinția Sa, a vorbit despre faptele milei creştine trupeşti şi faptele milei creştine sufleteşti:

Exemplul absolut de milă creştină ni-l dă Sfânta Evanghelie de astăzi. Ca să devii copil al lui Dumnezeu, trebuie să pui în practică faptele milei creştine şi vei deveni fiul lui Dumnezeu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul de teologi „ASCOR”, condus de Vlad Verdeş.

Preasfințitul Iustin Sigheteanul i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru efortul de veni în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, rugându-l ca să vină mai des pe meleagurile natale.

Din suflet vă mulțumim! Le-ați făcut o mare bucurie părintelui Ioan și credincioșilor, care meritau această vizită pentru lucrurile realizate aici, pentru felul în care au înțeles să-și împodobească biserica, să o înoiască, să o picteze, să o înzestreze și să o prețuiască, arătând în acest fel multă prețuire pentru moștenirea lăsată de moșii și strămoșii lor.

 

Pentru merite deosebite din punct de vedere pastoral-misionar, edilitar gospodăresc şi social filantropic, Mitropolitul Andrei i-a acordat distincția „Crucea Arhiepiscopală”, preotului paroh Ioan Alexandru Chânţa.

Binefăcătorii şi oficialităţile prezente au primit „Diplome de Vrednicie” din partea Preasfințitului Iustin Sigheteanul.  De asemenea, ierarhii au primit în dar câte o icoană „Maica Domnului cu Pruncul”.

Slujba de târnosire a fost un eveniment mult aşteptat nu numai de credincioşii din Parohia Măgherăuş, ci şi din celelalte două parohii din oraşul Tăuţii Măgherăuş. Astfel, peste 1.000 de credincioşi au sosit încă de dimineaţă pentru a se ruga împreună cu soborul.

Biserica din Parohia Măgherăuş a primit cu ocazia târnosirii și un al doilea hram. Alături de hramul istoric „Adormirea Maicii Domnului”, l-a luat ca și ocrotitor  pe „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”,  anul 2016 fiind declarat de Sfântul Sinod „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu şi al tipografilor bisericeşti”.

Biserica veche de aproape 200 de ani

Construirea bisericii din Măgherăuş este legată de prima parte a secolului al XIX-lea, de anul 1818, după cum arată o pisanie păstrată pe latura exterioară a zidului, când a pornit ridicarea din piatră a locaşului de cult. De abia în 1830 a fost ridicat turnul şi bolta semicirculară. Sfântul locaş nu este mare, are dimensiunile de 19×7 metri, cu absida Sfântului Altar semicirculară, cu un turn în formă de bulb, în care sunt plasate cele două clopote ale bisericii.

De-a lungul timpului au fost făcute mai multe lucrări de întreţinere şi reparaţii. Cele mai importante au fost realizate între 1961-1968, 1997-2003, când biserica a fost renovată complet  dar şi casa parohială, paroh fiind pr. conf. univ. dr. Ştefan Pomian, şi din 2003 încoace, de când paroh este preotul Ioan Alexandru Chânţa. Astfel, până în anul 2016, sub îndrumarea Preasfințitului Episcop Iustin Sigheteanul, s-a consolidat şi renovat biserica în interior şi exterior, au fost făcute instalaţii electrice noi, s-a înlocuit tâmplăria ferestrelor, s-a executat o pardoseală nouă, din beton, s-a placat cu marmură Sfântul Altar şi cu granit naosul, s-a pictat biserica în interior în tehnica frescă de către pictorul Ioan Macarie Filip, vechiul iconostas a fost înlocuit cu unul nou, din stejar masiv, sculptat de Viorel Mihuţ din Baba, s-a consolidat biserica cu zid de rezistenţă perimetral din beton armat, s-a revopsit tabla acoperişului, turnului şi lumânărarului, s-a construit un Altar de vară, s-au făcut alte lucrări mai mici. Cea mai importantă lucrare a fost refacerea Sfintei Mese, după noile reguli de zidire.

Localitatea Măgherăuş datează din secolul al XIV-lea

Cât priveşte localitatea, cele mai vechi date despre existenţa unei aşezări omeneşti cu numele de „Măgherăuşul Mare” datează din secolul al XIV-lea, iar în secolul al XV-lea este amintit „Măgherăuşul Mic”. Prin urmare, aşezarea mai târziu cunoscută sub denumirea de Măgherăuş este rezultatul unirii celor două: „Măgherăuşul Mic” şi „Măgherăuşul Mare”.

În 1424 apare scris Monyaros, iar în 1490 Mogyaros, ceea ce îi  determină pe unii cercetători să afirme că numele vine de la „Alunişul unguresc Mogyaros”. Documentele menţionează că era „posesion olakalis”, adică posesiune a românilor sau aşezare a românilor”.
Localitatea Tăuţii Măgherăuş de azi a rezultat din unirea a două localităţi: Tăuţii de Jos şi Măgherăuş, separate prin podul Băiţa. De câţiva ani Tăuţii Măgherăuş a devenit oraş.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close