Biserica din parohia ortodoxă Sic, veche de peste 250 de ani, a fost resfințită în Duminica a 5-a din Post, de Mitropolitul Andrei al Clujului. Sute de credincioși din Sic, dar și din satele din împrejurimi au luat parte la slujbă și la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de 20 preoți. Spre finalul Sfintei Liturghii foarte mulți copii, dar și adulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit Andrei le-a vorbit creștinilor despre Hristos ca model de slujire al aproapelui:
La finalul slujbei, ierarhul l-a ridicat pe preotului slujitor Anchidim Fetinca la rangul de iconom și a oferit ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”, ctitorului Marius Petean și constructorului Alexandru Nagy. S-au dat și diplome de aleasă cinstire celor care au ajutat la reabilitarea bisericii din Sic, ce poartă hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur” și ce a fost construită în anul 1760.