Eroii Revoluției din decembrie 1989 au fost comemorați miercuri, 21 decembrie 2022, în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, printr-o ceremonie militară și religioasă, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a oficialităților locale și centrale.

În deschiderea ceremoniei, de la ora 12:00, a avut loc prezentarea onorului, salutul Drapelului de luptă și intonarea Imnului Național al României. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat o slujbă de pomenire pentru sufletele celor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, vorbindu-le despre importanța și semnificația zilei, afirmând că Revoluția din 1989 a avut un pronunțat caracter creștin.

 

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari, oficialitățile militare și civile, alături de alți clujeni și de familiile celor decedați în urmă cu 33 de ani.

După oficiul religios, la Monumentul Eroilor din cimitirul de pe Calea Turzii, unde sunt înmormântați cei 27 de martiri clujeni din decembrie 1989, au fost depuse coroane și jerbe de flori.  De asemenea, ierarhul a aprins câte o candelă la mormintele eroilor.

 

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare. Aceasta a fost constituită din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” din Florești, alături de Muzica militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Evenimentul a fost organizat de Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca, Divizia 4 Infanterie „Gemina” și Asociațiile de Revoluționari din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This