Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit miercuri, 22 decembrie 2021, cu persoanele aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei, printre care se află și rromii din comunitățile de la Pata Rât și Turda.

Astfel, în curtea Centrului Eparhial, din Piața Avram Iancu, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit pachete cu alimente pentru Crăciun la aproximativ 300 de familii nevoiașe.

Înainte de a le oferi darurile, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a subliniat faptul că Hristos ne învață pe toți să fim buni și să ne ajutăm aproapele.

Darurile oferite au fost achiziționate de Asociația Filantropia Ortodoxă din Cluj-Napoca, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” din Londra și Parohia Lutherană Quern-Neukirchen Flensburg din Germania.

În total, în această perioadă au fost pregătite 1500 de pachete de Crăciun, o parte au fost împărțite zilele trecute și astăzi, iar celelalte urmează a fi distribuite în zilele următoare.

Luni, 20 decembrie, au fost oferite 100 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte pentru vârstnicii din centrele rezidențiale din județul Bistrița-Năsăud (Centrul „Sfinții Zaharia si Elisabeta” din Maieru, Centrul „Sfinții Ioachim si Ana” din Cușma și Centrul „Sfântul Filaret cel Milostiv” din Târlișua) și peste 200 de cadouri cu îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copiii rromi de la Pata Rât. Tot luni, au fost oferite 150 de pachete cu articole de igienă, îmbrăcăminte, rechizite școlare și dulciuri pentru copiii din evidențele Sectorului misionar-social al Eparhiei.

De asemenea, în Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, vor fi pregătite daruri și o masă caldă pentru cei peste 700 de copii rromi de la Pata Rât și din Parohia misionară pentru rromi din Turda-Fabrici, iar în prima zi de Crăciun va fi oferit prânzul pentru toți beneficiarii centrelor rezidențiale din județul Bistrița-Năsăud, conform consilierului social-misionar Liciniu Câmpean.

 

 

Periodic, la sărbătorile mari de peste an, sunt oferite pachete substanțiale, cu alimente și produse de igienă. De asemenea, în fiecare săptămână, Arhiepiscopia Clujului, prin intermediul sectorului social-filantropic, oferă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile, în special în această perioadă de pandemie.

De întreaga acțiune social-filantropică se ocupă consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, domnul Liciniu Câmpean, alături de inspectorul social Carmen Bârsan și de asistentul social Adela Timar, din cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei.

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, anul trecut au fost cheltuiți 15.945.730 milioane de lei în scop filantropic, la nivelul Eparhiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close