Centenarul Protopopiatului Huedin a fost aniversat sâmbătă, 10 septembrie 2022, la sediul instituției, în prezența celor doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Clujului, a oficialităților locale și a numeroși credincioși din cuprinsul protoieriei, mulți îmbrăcați în straie populare specifice zonei de proveniență. Evenimentul aniversar a avut și un profund caracter comemorativ, având loc chiar în ziua când s-au împlinit 82 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin, Aurel Munteanu, ucis pe 10 septembrie 1940, când trupele horthyste au ocupat Ardealul.
Cu acest prilej, de la ora 10:00, în curtea protopopiatului, pe un podium special amenajat, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor numeros format din clerici de la Centrul Eparhial, protopopi din cuprinsul Eparhiei și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți pe tema „Centenar la Protopopiatul Huedin, istorie și continuitate”.
Răspunsurile liturgice au fost date Corala mixtă „Glasul Apusenilor”, formată din preoți și preotese din Protopopiatul Huedin. La chinonic, Corul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Parohiei Cornești au interpretat pricesne.
Dezvelirea plăcii aniversare și slujbă de pomenire pentru protopopii trecuți la Domnul
La finalul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, soborul clericilor și credincioșii prezenți l-au întâmpinat și primit pe Întâistătătorul Eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a sfințit placa omagială dedicată Centenarului Protopopiatului Huedin, amplasată pe clădirea instituției.
Apoi, cei doi ierarhi au oficiat slujba parastasului pentru Episcopul Nicolae Ivan și pentru protopopii de Huedin, adormiți întru Domnul: Aurel Munteanu, Petru Pop, Nicolae Petru și Dorel Pușcaș.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evocat personalitatea și spiritul jertfelnic al protopopului martir Aurel Munteanu, primul protopop al Huedinului. De asemenea, i-a felicitat pe toți cei implicați în organizarea manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la înființarea protoieriei.
În calitate de gazdă, protopopul Dan Ionuț Lupuțan a mulțumit ierarhilor, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce s-au implicat în organizarea evenimentului. În semn de prețuire și recunoștință, protopopul Dan Ionuț Lupuțan le-a conferit celor doi ierarhi Diploma și Medalia Omagială „Centenarul Protopopiatului Ortodox Huedin”.
Despre istoricul Protopopiatului Huedin a vorbit dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj.
Evenimentul s-a încheiat cu un recital de cântece patriotice susținut de Grupul vocal-bărbătesc „Craii Măgurii” din Bucea.
Pe tot parcursul anului, Protopopiatul Huedin a organizat și va organiza o serie de evenimente dedicate Centenarului, dintre care amintim:
- Lansarea primei monografii a protopopiatului, realizarea distincției centenar și amplasarea unei plăci omagiale pe sediul instituției.
- Organizarea unui simpozion în data de 2 mai, atunci când s-au împlinit 140 de ani de la nașterea Protopopului Martir Aurel Munteanu.
- Aniversarea solemnă a Centenarului în curtea protopopiatului, în prezența celor doi ierarhi ai Eparhiei, în ziua martiriului protopopului Aurel Munteanu, 10 septembrie.
- O adaptare radiofonică, în premieră, a piesei de teatru „Tunul de cireș” de Pașcu Balaci, operă care ilustrează moartea martirică a primului protopop de Huedin, părintele Aurel Munteanu.
Scurt istoric
La data de 1 septembrie 1922, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan și a protopopului martir Aurel Munteanu, a fost înființat Protopopiatul Ortodox Român Huedin.
Înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului în anul 1921 a adus cu sine necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a eparhiei prin descentralizare și fondarea unor protopopiate, parohii și filii noi care să corespundă realităților și necesităților pastorale, să impulsioneze și să coaguleze mai bine viața bisericească la nivel local și regional. Astfel, consistoriul eparhial, prin decizia nr. 703 din martie 1922, a propus înființarea a trei protopopiate noi: Aiud, Luduș și Huedin, încredințându-i preotului Aurel Munteanu, paroh în Sebeșul Mare, azi Valea Drăganului, și asesor consistorial, misiunea de a întocmi „un plan de arondare a tractului Huedin”.
Primul protopop a fost preotul martir Aurel Munteanu, urmat de următorii protopopi: Petru Pop, Nicolae Petru, Dorel Pușcaș, Ciprian Taloș și, în prezent, Dan Ionuț Lupuțan.
Mai multe detalii în articolul semnat de istoricul dr. Mircea Gheorghe Abrudan: Centenarul Protopopiatului Ortodox Român Huedin (1 septembrie 2022)
Scurtă biografie
Protopopul Aurel Munteanu s-a născut la data de 2 mai 1882, la Merghindeal, Sibiu. A fost numit în funcție de Episcopul Nicolae Ivan, în anul 1923, pe seama Protopopiatului Huedin.
S-a remarcat de-a lungul timpului pe plan pastoral, edilitar, cultural și politic, fiind un apărător al credinței ortodoxe și un reprezentant de seamă al românilor din zona Huedinului.
A fost ucis pe 10 septembrie 1940, de un grup de civili și militari maghiari, la 2 zile după intrarea trupelor horthyste în Huedin, în contextul cedării Ungariei a Ardealului de Nord. Este înmormântat în fața Catedralei Moților din Huedin, pe care a ctitorit-o. Citește mai multe detalii: Părintele Protopop Aurel Munteanu – 82 de ani de la martiriu (10 septembrie 1940) Părintele Protopop Aurel Munteanu – 82 de ani de la martiriu (10 septembrie 1940)
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa