Ne smulgem pentru câteva momente din vacarmul ce ne înconjoară și medităm cu prilejul Zilei Naționale la virtuțile esențiale pe care ar trebui să le avem în suflet față de România. Cea mai mare virtute, cum afirmă și Sfântul Pavel (1 Corinteni 13,13), este dragostea. Omului postmodern, secularizat, dragostea față de țară i se poate părea desuetă. Noi afirmăm cu tărie că nu este așa.
Nostalgic ne gândim la euforia ce i-a cuprins pe români la 1 Decembrie 1918, când s-au adunat la Alba Iulia și și-au exprimat dorința de a se uni pe veci cu Țara. România a devenit mare, a devenit frumoasă și în sufletul celor ce așteptau de multă vreme clipa aceasta s-au născut sentimente greu de exprimat în scris. Le dă glas un dascăl de vocație, care, după ce a participat la Primul Război Mondial, la Marea Adunare de la Alba Iulia, hoinărea pe câmp și stătea de vorbă cu Țara: Eu văd că ești alta, eu văd că ești fericită, eu simt bucuria și noua ta viață! Te-aș mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale, toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, patria mea! Nu ești pământ mort, nu ești vânt, nu ești apă; ești suflet ce tremuri de bucuria libertății.
Însă și atunci, și cu mult mai mult astăzi, erau oameni în sufletul cărora nu aveau loc marile idealuri, pentru că ei erau preocupați de afacerile lor mercantile: Tu știi cât am dorit să te văd așa cum ești acum: cu toate lanțurile sfărâmate să strălucești de întreaga ta tinerețe și frumusețe. Credeam că-ți vor cădea la sfintele tale picioare adoratorii cu sutele de mii să te vadă, să te admire, să te cunoască, să te iubească. Credeam că se va face o liniște de biserică de jur-împrejur și tu vei fi altarul. Și, iată, în jurul tău e larmă și alergare, oamenii se zbat după lucruri trecătoare, și tu, veșnică frumusețe, veșnică avuție, ești dată uitării.
Marele Eminescu, pe vremea căruia încă România nu devenise mare, îi face țării o urare vrednică de imitat: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/ Tânără mireasă, mamă cu amor!/ Fiii tăi trăiască numai în frăție/ Ca a nopții stele, ca a zilei zori,/ Viața în vecie, glorii, bucurie,/ Dulce Românie, asta ți-o doresc!
Suntem în Catedrala din Cluj, am oficiat Tedem-ul Zilei Naționale, și în rugăciunea solemnă pe care am înălțat-o, am exprimat un mare adevăr și anume acela că noi nădăjduim să ne ajute Dumnezeu, nu pentru faptele noastre, căci suntem păcătoși și răi, ci pentru credința și dragostea nestrămutată a strămoșilor noștri către Dumnezeu, pe care noi îi avem mijlocitori înaintea Lui pentru țara și poporul din care ei au ieșit .
Cu speranța că așa va fi, felicităm întreaga suflare românească cu prilejul zilei de 1 Decembrie, așteptăm cu drag Jubileul de 100 de ani din 2018, și ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toți!
La mulți ani România, la mulți ani dragi frați români!
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
